Guvernul
României
|
Ordonanţă de urgenţă nr. 55/2006 din 30/08/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul
muncii Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 788 din 18/09/2006 Actul a intrat in vigoare la data de 18 septembrie 2006 |
|
Oportunitatea urgentării
adoptării prezentului proiect de act normativ rezultă din necesitatea
îndeplinirii angajamentelor asumate de România, în cadrul negocierilor privind capitolul
13 "Ocupare şi politici sociale", de armonizare a
legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
Modificarea şi completarea Legii nr.
53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare, vizează remedierea aspectelor sensibile
evidenţiate în Raportul de monitorizare al Comisiei Europene, care a fost
publicat în data de 16 mai 2006.
De asemenea, modificarea şi
completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare, se numără printre măsurile
cuprinse în Programul legislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea
Europeană, program care stabileşte adoptarea actului normativ pentru
modificarea Codului muncii până la începutul lunii septembrie 2006.
În temeiul art. 115 alin. (4) din
Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. Alineatul (2) al articolului 6 va avea
următorul cuprins:
"(2) Tuturor
salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul
la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal,
precum şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor
nelegale."
2. După alineatul (2) al articolului 6 se
introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Pentru munca
egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare
bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi
condiţiile de remunerare."
3. Alineatul (1) al articolului 17 va avea
următorul cuprins:
"Art. 17. - (1)
Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă,
angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea
angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele
esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract
sau să le modifice."
4. La articolul 18 alineatul (1), partea introductivă
va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - (1) În
cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul,
după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea
în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în
timp util, înainte de plecare, informaţiile prevăzute la art. 17
alin. (2), precum şi informaţii referitoare la:".
5. La articolul 18 alineatul (1), după litera
f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g)
condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz."
6. Alineatul (1) al articolului 20 va avea
următorul cuprins:
"Art. 20. - (1) În
afara clauzelor esenţiale prevăzute la art. 17, între părţi
pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă
şi alte clauze specifice."
7. La articolul 56, literele a) şi b) vor
avea următorul cuprins:
"a) la data
decesului salariatului;
b) la data
rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de
declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a
salariatului;".
8. La articolul 56, litera c) se abrogă.
9. Articolul 65 va avea următorul cuprins:
"Art. 65. - (1)
Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului
reprezintă încetarea contractului individual de muncă
determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat,
din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana
acestuia.
(2) Desfiinţarea
locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să
aibă o cauză reală şi serioasă."
10. La titlul II - Contractul individual de
muncă, capitolul V - Încetarea contractului individual de muncă,
titlul secţiunii a 5-a va avea următorul cuprins:
"Concedierea
colectivă.
Informarea, consultarea salariaţilor şi
procedura concedierilor colective"
11. Articolul 68 va avea următorul cuprins:
"Art. 68. - (1)
Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o
perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care
nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de:
a) cel puţin 10
salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are
încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100
de salariaţi;
b) cel puţin 10%
din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are
încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300
de salariaţi;
c) cel puţin 30 de
salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are
încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.
(2) La stabilirea
numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit
alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat
contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din
unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana
salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5
concedieri."
12. Articolul 69 va avea următorul cuprins:
"Art. 69. - (1) În
cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri
colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în
scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de
lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii
salariaţilor, cu privire cel puţin la:
a) metodele şi
mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a
numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;
b) atenuarea
consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care
vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia
profesională a salariaţilor concediaţi.
(2) În perioada în care
au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau
reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp
util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate
informaţiile relevante şi să le notifice, în scris,
următoarele:
a) numărul total
şi categoriile de salariaţi;
b) motivele care
determină concedierea preconizată;
c) numărul şi
categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere;
d) criteriile avute în
vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru
stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) măsurile avute în
vedere pentru limitarea numărului concedierilor;
f) măsurile pentru
atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce
urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform
dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă
aplicabil;
g) data de la care sau
perioada în care vor avea loc concedierile;
h) termenul
înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii
salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea
numărului salariaţilor concediaţi.
(3) Obligaţiile
prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin indiferent dacă
decizia care determină concedierile colective este luată de
către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra
angajatorului.
(4) În situaţia în
care decizia care determină concedierile colective este luată de o
întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, acesta nu se
poate prevala, în nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)
şi (2), de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat
informaţiile necesare."
13. Articolul 70 va avea următorul cuprins:
"Art. 70. -
Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării
prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de muncă
şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă la
aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz,
reprezentanţilor salariaţilor."
14. Articolul 71 va avea următorul cuprins:
"Art. 71. - (1)
Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot
propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori
diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un
termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.
(2) Angajatorul are
obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate
potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la
primirea acestora."
15. După articolul 71 se introduc două
noi articole, articolele 711 şi 712, cu
următorul cuprins:
"Art. 711.
- (1) În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau
reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi
71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă,
acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de
muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de
muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei
emiterii deciziilor de concediere.
(2) Notificarea
prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate
informaţiile relevante cu privire la intenţia de concediere
colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi rezultatele
consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor,
prevăzute la art. 69 alin. (1) şi art. 71, în special motivele
concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul
salariaţilor afectaţi de concediere şi data de la care sau
perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
(3) Angajatorul are
obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la
alin. (1) sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la
aceeaşi dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de
muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de
muncă.
(4) Sindicatul sau
reprezentanţii salariaţilor pot transmite eventuale puncte de vedere
inspectoratului teritorial de muncă.
(5) La solicitarea
motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial
de muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de
muncă, poate dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1),
fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada
de preaviz.
(6) Inspectoratul
teritorial de muncă are obligaţia de a informa în timp util
angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor,
după caz, asupra reducerii perioadei prevăzute la alin. (1), precum
şi despre motivele care au stat la baza acestei decizii.
Art. 712. -
(1) În perioada prevăzută la art. 711 alin. 1,
agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă trebuie
să caute soluţii la problemele ridicate de concedierile colective
preconizate şi să le comunice în timp util angajatorului şi
sindicatului ori, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.
(2) La solicitarea
motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial
de muncă, cu consultarea agenţiei teritoriale de ocupare a
forţei de muncă, poate dispune amânarea momentului emiterii
deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care
aspectele legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi
soluţionate până la data stabilită în notificarea de concediere
colectivă prevăzută la art. 711 alin. (1) ca fiind
data emiterii deciziilor de concediere.
(3) Inspectoratul
teritorial de muncă are obligaţia de a informa în scris angajatorul
şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz,
asupra amânării momentului emiterii deciziilor de concediere, precum
şi despre motivele care au stat la baza acestei decizii, înainte de
expirarea perioadei iniţiale prevăzute la art. 711 alin.
(1)."
16. La articolul 84 alineatul (2), litera c) va
avea următorul cuprins:
"c) în cazul în
care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durată
determinată se impune datorită unor motive obiective prevăzute
expres de legi speciale;".
17. La articolul 84 alineatul (2), după litera
c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu
următorul cuprins:
"c1) în
cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe
durată determinată se impune datorită unor motive obiective
cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional
şi/sau la nivel de ramură, pentru desfăşurarea unor
lucrări, proiecte sau programe;".
18. La articolul 85 se introduce un nou alineat,
alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) O copie a
anunţului prevăzut la alin. (1) se transmite de îndată
sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor."
19. Articolul 86 va avea următorul cuprins:
"Art. 86. - (1)
Referitor la condiţiile de angajare şi de muncă, salariaţii
cu contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi
trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi
comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu
excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive
obiective.
(2) În sensul alin.
(1), salariatul permanent comparabil reprezintă salariatul al cărui
contract individual de muncă este încheiat pe durată
nedeterminată şi care desfăşoară aceeaşi
activitate sau una similară, în aceeaşi unitate, avându-se în vedere
calificarea/aptitudinile profesionale.
(3) Atunci când nu
există un salariat permanent comparabil în aceeaşi unitate, se au în
vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncă aplicabil. În
cazul în care nu există un contract colectiv de muncă aplicabil, se
au în vedere dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul
colectiv de muncă la nivel naţional."
20. Articolul 101 va avea următorul cuprins:
"Art. 101. -
Salariatul cu fracţiune de normă este salariatul al cărui
număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie
lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui
salariat cu normă întreagă comparabil."
21. După articolul 101 se introduce un nou
articol, articolul 1011, cu următorul cuprins:
"Art. 1011.
- (1) Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de normă
prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau
pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă
cu timp parţial.
(2) Contractul
individual de muncă cu timp parţial se încheie numai în formă
scrisă.
(3) Salariatul
comparabil este salariatul cu normă întreagă din aceeaşi
unitate, care are acelaşi tip de contract individual de muncă,
prestează aceeaşi activitate sau una similară cu cea a
salariatului angajat cu contract individual de muncă cu timp parţial,
avându-se în vedere şi alte considerente, cum ar fi vechimea în muncă
şi calificarea/aptitudinile profesionale.
(4) Atunci când nu
există un salariat comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere
dispoziţiile din contractul colectiv de muncă aplicabil. În cazul în care
nu există un contract colectiv de muncă aplicabil, se au în vedere
dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul colectiv de
muncă la nivel naţional."
22. După alineatul (2) al articolului 104 se
introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
"(21) O
copie a anunţului prevăzut la alin. (2) se transmite de îndată
sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor."
23. Articolul 108 va avea următorul cuprins:
"Art. 108. -
Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul
prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi
îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor
contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă
aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare."
24. După alineatul (1) al articolului 122 se
introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11)
Salariatul de noapte reprezintă, după caz:
a) salariatul care
efectuează muncă de noapte cel puţin 3 ore din timpul său
zilnic de lucru;
b) salariatul care
efectuează muncă de noapte în proporţie de cel puţin 30%
din timpul său lunar de lucru."
25. Alineatul (2) al articolului 122 va avea
următorul cuprins:
"(2) Durata
normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va
depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de
referinţă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea
prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal."
26. După alineatul (2) al articolului 122 se
introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
"(21)
Durata normală a timpului de lucru, pentru salariaţii de noapte a
căror activitate se desfăşoară în condiţii speciale
sau deosebite de muncă, stabilite potrivit dispoziţiilor legale, nu
va depăşi 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore, în
care prestează muncă de noapte."
27. Articolul 123 va avea următorul cuprins:
"Art. 123. -
Salariaţii de noapte beneficiază:
a) fie de program de
lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de
muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de
muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la
scăderea salariului de bază;
b) fie de un spor la
salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de
muncă de noapte prestată."
28. Alineatul (1) al articolului 124 va avea
următorul cuprins:
"Art. 124. - (1)
Salariaţii care urmează să desfăşoare muncă de
noapte în condiţiile art. 122 alin. (11) sunt supuşi unui
examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi
după aceea, periodic."
29. După titlul capitolului II "Repausuri
periodice" al titlului III "Timpul de muncă şi timpul de
odihnă" se introduce un nou articol, articolul 1291, cu
următorul cuprins:
"Art. 1291.
- Perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de
muncă."
30. După articolul 131 se introduce un nou
articol, articolul 1311, cu următorul cuprins:
"Art. 1311.
- (1) Muncă în schimburi reprezintă orice mod de organizare a
programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe
altul la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program,
inclusiv program rotativ, şi care poate fi de tip continuu sau
discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi
în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau
săptămânală, stabilită prin contractul individual de
muncă.
(2) Salariat în
schimburi reprezintă orice salariat al cărui program de lucru se
înscrie în cadrul programului de muncă în schimburi."
31. Alineatul (4) al articolului 132 va avea
următorul cuprins:
"(4) În
situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt
acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu
poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului
teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al
reprezentanţilor salariaţilor."
32. Articolul 296 va avea următorul cuprins:
"Art. 296. - (1)
Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2008 se
probează cu carnetul de muncă.
(2) După data
abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu
modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până
la data de 31 decembrie 2008 se reconstituie, la cererea persoanei care nu
posedă carnet de muncă, de către instanţa
judecătorească competentă să soluţioneze conflictele
de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte
existenţa raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate
anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările
ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act
normativ.
(3) Angajatorii care
păstrează şi completează carnetele de muncă le vor
elibera titularilor în mod eşalonat, până la data de 30 iunie 2009,
pe bază de proces-verbal individual de predare-primire.
(4) Inspectoratele
teritoriale de muncă ce deţin carnetele de muncă ale
salariaţilor le vor elibera până la data prevăzută la alin.
(3), în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului muncii,
solidarităţii sociale şi familiei."
33. Alineatul (3) al articolului 298 va avea
următorul cuprins:
"(3) Pe data de 1
ianuarie 2009 se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 privind
carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26
aprilie 1976, cu modificările ulterioare."
Art. II. - Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de
urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I,
după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă
numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Mihai Constantin Şeitan, secretar de stat p. Ministrul integrării europene, Adrian Ciocănea, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu |
Bucureşti, 30
august 2006.
Nr. 55.