Guvernul Romāniei

 

 

Ordonanţă de urgenţă nr. 171/2005

din 29/11/2005

 

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale

 

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1126 din 13/12/2005

 

Actul a intrat in vigoare la data de 13 decembrie 2005

 

 

 

 

    Urgenţa prezentului act normativ este determinată de necesitatea asigurării, de la data de 1 ianuarie 2006, din fondurile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, a serviciilor medicale acordate persoanelor care suferă de boli profesionale, īn clinici şi secţii de boli profesionale sau īn sistem ambulatoriu ori prin cabinetele de medicina muncii aflate īn subordinea spitalelor.

    Avānd īn vedere faptul că nealocarea unor sume cu această destinaţie ar determina neplata cheltuielilor salariale angajaţilor din aceste structuri, ceea ce ar conduce la conflicte sociale, precum şi riscul de blocare a acordării serviciilor medicale şi medicamentelor pentru asiguraţii care suferă de boli profesionale, este necesară introducerea noilor soluţii de plată, care să asigure continuarea acordării asistenţei medicale pentru acest segment de populaţie,

    īn temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia Romāniei, republicată,

 

    Guvernul Romāniei adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

   Articol unic. - Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, publicată īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I, nr. 454 din 27 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

   1. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

    "Art. 14. - (1) Īn cazul īn care din culpa angajatorului sau a persoanei asigurate pe bază de contract individual de asigurare nu s-a plătit contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, costul prestaţiilor şi al serviciilor de asigurare prevăzute de prezenta lege şi efectuate de către asigurător se recuperează de la angajator sau de la persoana asigurată pe bază de contract individual de asigurare.

    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică īn cazurile prevăzute la art. 23 alin. (2) şi la art. 24 alin. (2), dar se aplică īn cazurile confirmate după data de 1 ianuarie 2003."

   2. După alineatul (1) al articolului 23 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

    "(2) Pentru bolile profesionale confirmate anterior datei de 1 ianuarie 2005 şi pentru care se continuă reabilitarea medicală ulterior acestei date ca urmare exclusivă a cauzei profesionale, se decontează următoarele prestaţii şi servicii:

    a) tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente;

    b) servicii medicale īn spitale, īn secţii sau clinici specializate pentru boli profesionale;

    c) tratament de recuperare a capacităţii de muncă īn unităţi de specialitate;

    d) servicii de chirurgie reparatorie;

    e) cure balneoclimaterice;

    f) dispozitive medicale īn vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice."

   3. După alineatul (1) al articolului 24 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

    "(2) Pentru cazurile de accident de muncă confirmate anterior datei de 1 ianuarie 2005 şi care necesită dispozitive medicale īn vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice, costurile acestora se suportă din fondurile sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale."

   4. După alineatul (2) al articolului 34 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

    "(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă īn cazul urgenţelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului."

   5. La alineatul (1) al articolului 50, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

    "c) īn cazul aplicării dispozitivelor medicale implantabile prin intervenţie chirurgicală īn vederea recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale."

   6. Articolul 62 va avea următorul cuprins:

    "Art. 62. - (1) Asigurătorul coordonează activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale la nivel naţional.

    (2) Activităţile de prevenire se realizează de către CNPAS, īn conformitate cu atribuţiile stabilite prin lege.

    (3) Pentru activităţile de prevenire care nu se suportă de către sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, CNPAS abilitează persoane juridice īn calitate de prestatori de servicii externe de prevenire.

    (4) Criteriile privind abilitarea persoanelor juridice care au calitatea de prestatori de servicii externe de prevenire se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, publicat īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I.

    (5) Pentru coordonarea activităţii legate de prevenirea bolilor profesionale, precum şi de verificare, īn vederea decontării, a documentelor prin care s-a confirmat caracterul profesional al bolii, CNPAS organizează un compartiment de medicina muncii īn cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă."

   7. După alineatul (1) al articolului 63 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

    "(2) Personalul medical specializat īn medicina muncii are şi atribuţii legate de depistarea, investigarea şi stabilirea caracterului profesional al bolii."

   8. La alineatul (2) al articolului 116, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:

    "i) servicii medicale acordate īn clinici şi secţii de boli profesionale sau īn sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate īn structura spitalelor, persoanelor care suferă de boli profesionale."

   9. După alineatul (3) al articolului 116 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

    "(4) Lista serviciilor medicale acordate īn clinici şi secţii de boli profesionale sau īn sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate īn structura spitalelor se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei."

   10. Articolul 135 va avea următorul cuprins:

    "Art. 135. - (1) Prezenta lege intră īn vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu excepţia prevederilor referitoare la constituirea fondului iniţial de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, care intră īn vigoare la data de 1 ianuarie 2003, a serviciilor medicale din secţiile/clinicile de boli profesionale şi a cabinetelor de medicina muncii aflate īn subordinea spitalelor, care se suportă, conform prevederilor prezentei legi, din fondurile sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, de la data de 1 ianuarie 2006.

    (2) Īn anul 2005 finanţarea cheltuielilor secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi cabinetelor de medicina muncii se suportă de la bugetul de stat."

   11. După articolul 1401 se introduce un nou articol, articolul 1402, cu următorul cuprins:

    "Art. 1402. - Direcţiile de sănătate publică efectuează selectarea cazurilor de boală profesională prevăzute la art. 23 alin. (2) şi trimit caselor teritoriale de pensii fişele de declarare BP2, completate īn conformitate cu prevederile Legii protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

 

    PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

   

                                              Contrasemnează:
                                              ───────────────
                                            Ministrul sănătăţii,
                                         Gheorghe Eugen Nicolăescu
                            Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
                                               Gheorghe Barbu
                                       Ministrul finanţelor publice,
                                     Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
 
 

    Bucureşti, 29 noiembrie 2005.

    Nr. 171.